vineri, 30 noiembrie 2012

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP 4

Nenea Iancu şi oratoria

Personajelor lui Caragiale li se pot reproşa multe: că sunt imorale, mincinoase, oportuniste ş.a.m.d., însă niciunul, nici măcar unul singur nu este plictisitor. Fiecare stârneşte o reacţie  din partea publicului, fie el şi cea mai lipsită de însemnătate dintre figurile ce apar în piesele şi schiţele lui nenea Iancu. Nu-i putem nega, deci, lui Caragiale, simţul interesantului, ştiinţa de a da viaţă textelor sale, de a însufleţi atmosfera. Dacă-i pe-aşa, atunci să învăţăm de la el ce trebuie făcut pentru a anima un discurs, mai ales că are şi un text savuros pe tema asta. Se cheamă "Decadenţă" şi în el Caragiale îşi exprimă, jumătate în glumă, pe trei sferturi  în serios, dar tot timpul caustic, dezamăgirea cu privire la discursurile politicienilor vremii:
"Asta e opoziţia? Astea sunt întruniri de opoziţie?Oratori cari vorbesc ca toți oamenii, liniștiți de parcă n'ar fi la guvern un partid adversar, desbătând cu sânge rece ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție!
Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic.
Nimic din toate astea.(...) 

D. N. Filipescu îmi face doctrina unui curent sănătos de judecată publică, în care să nu mai fie posibilă minciuna și fraza goală.
Dd. Tache Ionescu și Disescu vorbesc la tribună ca de pe catedră, cu cărți și citate din autorii străini, cu teorii moderne, cu desbateri academice.
D. Panu face satire, glume și spirit pe socoteala guvernului, susținându-mi că sunt situațiuni, în viața popoarelor ca și a indivizilor, când nu se poate vorbi decât în bătae de joc.
Și acești domni oratori pretind să mă convingă cu metoda d-lor rece, care n'are alt merit decât logica și înțelesul. Dar eu sunt copilul școalei clasice a opoziției liberale! mie nu-mi trebue logică, nu-mi trebue înțeles! Pentru astea merg eu la o întrunire publică a opoziției? Eu caut emoțiune, excitațiune, iritațiune!
(...) Eu nu cer dela orator să mă lumineze - îi pretind să mă'ncălzească. Oratorul trebue să vină la tribună fioros ca un leu, și când o striga odată Fraaților ! să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n'are voie să spună nimic dela tribună; dar trebue să mă'nfierbinte; să mă asude; să nu-mi dea pas să mai judec; să mă aiurească; să mă clatine fără a mă lăsa să răsuflu; să-mi dea creerul de pereții capului prin salturi enorme de propoziții, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde și spontanee, până m'o năuci, până m'o face să scrâșnesc din dinți și să strig ca un turbat: sus poporul! Iată ce înțeleg eu prin orator."

joi, 29 noiembrie 2012

Partea amuzantă a lucrurilor

Pesimiştii văd jumătatea goală a paharului, optimiştii - pe cea plină a sticlei, iar vorbitorii... partea amuzantă a tuturor lucrurilor. Românii, care sunt celebri pentru hazul lor de necaz, ştiu probabil mai mult decât alţii ce minuni poate face umorul, cum poate el detensiona situaţii aparent fără ieşire şi cum poate anima o adunare oricât de apatică. Folosiţi, deci, fără ezitare, dar cu masură, umorul în toate prezentările voastre şi veţi vedea că, odată ce i-ati facut să râdă ori doar să zâmbească vor fi nu doar mai destinşi, dar  şi mai atenţi, în aşteptarea altor replici amuzante.

Asta, însă, nu înseamnă că trebuie să vă tranformaţi în comedianţi care spun bancuri pe bandă rulantă, ci să găsiţi poveşti amuzante si exemple cu aceeaşi calitate, relevante pentru subiectul discursului. Găsiţi-le, folosiţi-le şi savuraţi-le efectul!

miercuri, 28 noiembrie 2012

Un altfel de alfabet

Alfabetul public speaking-ului este puţin diferit de cel clasic. Prima  literă nu este A, ci P. P de la pregătire, esenţială pentru reuşita unui discurs. P de la practică, fără de care nu poţi îndrăzni să visezi că vei deveni un vorbitor de succes. P de la pasiune, fără de care spech-ul vostru nu va fi niciodată convingător.

P de la perseverenţă, cea care te ajută să-ţi depăşeşti limitele şi să-i ajuţi şi pe alţii să o facă. P de la punctualitate, semn de respect faţă de public şi timpul acestuia şi tot P de la precizie, care asigură claritatea discursului. Pregăteşte-ţi speech-ul, practică-l, fă-o cu pasiune şi perseverenţă, fii punctual şi precis şi vei fi foarte aproape de discursul perfect!


marți, 27 noiembrie 2012

Crima "perfectă"

Paradoxal, deşi trebuie să fi citit şi ei vreodată măcar un roman poliţist, criminalii din cărţi fac mereu aceeaşi greşeala. Cea de a-şi imagina că vor reuşi să comită crima perfectă. Pentru personajele acestui gen literar, extrem de gustat de public, crima perfectă pare un fel de piatră filozofală, deşi este mai degrabă un perpetuum mobile. La fel, însă, cum şi în zilele noastre se mai găseşte câte unul care să susţină că a inventat un perpetuum mobile, sfidând legile fizicii, cei mai mulţi dintre autorii crimelor cu premeditare speră încă  să reuşească imposibilul: să comită crima perfectă şi să scape astfel nepedepsiţi . Pentru asta, se pregătesc cu o meticulozitate demnă de un scop mai nobil:  îşi pregătesc terenul, merg în recunoaştere, analizează n variante, îşi studiază victima, tabieturile acesteia, preferinţele sale, într-un cuvânt au grijă  de cele mai mici detalii, luând totodată în calcul şi ce se va întâmpla după comiterea faptei: cum să scape de arma crimei, cum să-şi şteargă urmele, cum să-i pună pe detectivi pe o pistă falsă etc.
 De fiecare dată, însă, apare ceva neprevăzut, ceva ce oricâte calcule şi-ar fi făcut ei, nu ţine cont de ele şi le încurcă socotelile. E o regulă: fie că uită  ceva la locul crimei, fie că omit un amănunt care se va dovedi ulterior vital, fie că apare un martor la care nu s-ar fi putut gândi niciodată, ceva le strică socotelile şi îi ajută pe detectivi să descopere identitatea asasinului.
Ce putem noi învăţa din asta? Că oricât ne-am pregăti discursul, oricât de atenţi am fi la detalii şi oricâte variante am lua în calcul, de fiecare dată vor apărea elemente noi, inevitabil vor interveni şi aspecte neprevăzute. Pentru a le face faţă, trebuie să fii flexibil, schimbând planul din mers, adaptându-te situaţiei pentru a-i face faţă acesteia. Fii, deci,cu ochii în patru şi gata să faci slalom printre situaţiile neprevăzute, pentru a-ţi urma cursa până la capăt şi, chiar dacă nu te vei putea lăuda cu un discurs perfect, vei avea cu siguranţă un speech reuşit!

luni, 26 noiembrie 2012

Misiune îndeplinită

Un discurs, oricât de dibaci alcătuit, trebuie să aibă şi conţinut. Altfel, e ca o nucă frumoasă pe dinafară şi găunoasă pe dinăuntru. Totuşi, asta nu te absolvă de obligaţia ca,  atunci când ai informaţii preţioase pentru publicul tău, să le îmbraci într-o haină de sărbătoare, care să-i încânte pe cei ce te ascultă şi să-i facă mai receptivi la speech-ul tău. Există studii care spun că doar 30 la sută din impresia pe care o face o prezentare se datorează informaţiilor livrate şi că în proporţie de 70 la sută pentru public este important CUM prezinţi aceste informaţii.
Poate că, în realitate, proporţiile nu sunt chiar acestea, dar dacă vei şti să organizezi informaţia într-un mod atractiv şi să pui pasiune  în ceea ce spui,  vei avea de două ori mai multe şanse să ajungi la sufletul celor din public, şi nu doar la mintea lor. Iar dacă reuşeşti asta, poţi considera că ţi-ai îndeplinit misiunea!

duminică, 25 noiembrie 2012

Implică! Inspiră! Invită!

Orice discurs îşi propune să îi influenţeze, într-un fel sau altul  pe cei din public. Pentru a reuşi, trebuie, însă, să parcurgi trei paşi:
1. Implică audienţa! Pentru a putea transmite mesajul tău, trebuie să le câştigi celor din public încrederea şi atenţia, demonstrându-le că îţi pasă cu adevărat de ei şi problemele lor şi asigurându-i că vor găsi soluţii pentru acestea pe parcursul discursului tău.
2. Inspiră publicul! Odată ce le-ai cîştigat atenţia şi deopotrivă încrederea, prezintă-le perspectivele care li se deschid în faţă. Dacă sunt prea aplecaţi asupra sarcinilor de zi cu zi, ajută-i să-şi ridice ochii şi să privească în zare, către obiectivele importante pentru ei, pentru că numai avându-le în faţa ochilor vor şti cum să ajungă la ele şi vor fi şi îndeajuns de motivaţi spre a lupta pentru ele.
3. Invită asistenţa! Odată ce ai reuşit să parcurgi aceşti paşi implicându-i şi inspirând-i, nu-ţi mai rămâne decât să îi îndemni sau să-i inviţi să pună în practică soluţiile pentru a înlătura obstacolele ce stau în calea viselor sau obiectivelor lor.



sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Poveşti, poze, amintiri

 Nu e niciun secret că poveştile şi exemplele sunt sarea şi piperul oricărui discurs. Nici nu e de mirare, câtă vreme ele nu doar că fac prezentările mai uşor de urmărit şi înţeles şi ajută publicul să reţină informaţiile, dar contribuie totodată şi la reducerea angoaselor vorbitorilor. Când vorbeşti publicului despre întâmplări pe care le-ai trăit tu însuţi,  e ca şi cum le-ai arăta prietenilor fotografiile din vacanţă, însoţindu-le cu detalii despre împrejurările în care le-ai surprins pe fiecare, atmosfera, poveştile din spatele lor.

Fiind momente cărora le-ai fost martor, nu trebuie să faci eforturi suplimentare pentru a-ţi aminti ce ai de spus. Cuvintele vin de la sine, tracul dispare, iar relaţia voastră cu publicul devine mai apropiată. Acordaţi, aşadar, atenţia cuvenită poveştilor, pentru că, folosindu-le, veţi avea doar de câştigat!Si voi, dar şi publicul!

vineri, 23 noiembrie 2012

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP. 3

Cel mai bun prieten al vorbitorului

Poate părea grea de crezut, mai ales pentru un vorbitor fără experienţă, însă cel mai bun prieten al oratorului este şi cel de care mulţi se tem cel mai tare: publicul! Ei bine, publicul nu este sub nicio formă inamicul tău. Dimpotrivă! Publicul îşi doreşte ca tu să reuşeşti, să se regăsească în tine şi să aibă succes odată cu tine. Du-te, aşadar, în faţa lui cu inima deschisă. Dacă vei greşi, vei constata că este la fel de înţelegător ca un părinte care veghează la primii paşi ai copilului său. Vei găsi, te asigur, cel puţin câteva perechi de ochi care te vor încuraja şi tot atâtea chipuri care îţi vor zâmbi.
Dacă ai emoţii, nu te ezita s-o arăţi, însă străduieşte-te să le canalizezi şi să le foloseşti în avantajul tău. Spune-le o poveste personală, dă-le de înţeles că vrei să stabileşti o legătură specială cu ei şi vei vedea că funcţionează. Publicul nu este  inamicul tău, ci un aliat de nădejde. Încrede-te în el şi, în acelaşi timp, fii încrezător în puterea ta de a reuşi şi vei avea succesul asigurat!

joi, 22 noiembrie 2012

Fă scrisul mai mare!

Lansarea ziarului "Evenimentul zilei" a însemnat o adevărată revoluţie a presei scrise. Articole scurte, titluri incisive... şi încă ceva: fonturi mari, uşor de citit, chiar şi de către publicul vârstnic! Vânzările au explodat, iar "Evenimentul zilei" a  intrat în istoria presei româneşti. (Găinile capabile să nască pui vii şi toate celelalte au apărut dupa aceea.) Urmărind ingredientele care au asigurat succesul acestei gazete, constatăm ca toate pot fi întânite într-o prezentare reuşită.  Concizia, ineditul şi fonturile mari vă pot asigura oricând succesul. Cât de mari? În niciun caz mai mici de 30, susţin autori precum Guy Kawasaky, care propune şi un altgorim pentru calcularea fontului minim pe care trebuie să-l folosiţi în slide-urile voastre: luaţi vârsta celei mai bătrâne  persoane din public, împărtiţi-o la 2 şi veţi afla valoarea dorită, respectând însă regula că fontul nu poate fi mai mic de 30.

Mulţi vorbitori folosesc fonturi mici pentru a înghesui pe slide cât mai mult text, fie pentru că nu cunosc bine materialul şi vor să aibă informaţia în faţa ochilor, fie pentru că speră că astfel vor fi mai convingători. În realitate, nu vor reuşi decât cel mult  sa-i irite pe cei din public, care fie îşi vor strica ochii încercând să citească ce scrie pe slide-uri, fie se vor plictisi de moarte în timp ce vorbitorul va citi cu voce tare ceea ce ei au parcurs deja în  gând. Renunţaţi, deci, la fonturile mici, si adoptaţi-le în locul lor pe cele mari, uşor de citit şi capabile să atragă atenţia celor din public.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Regula de 4

Regula de 4 (FOUR) conţine, evident, 4 elemente de care trebuie să ţineţi cont pentru a avea o prezentare reuşită. Primul dintre ele este că prezentarea trebuie să fie amuzantă (FUN), dinamică, energică. Nici nu aveţi de ales, pentru că, dacă nu va fi aşa, va fi... opusul, adică plictisitoare şi fără vlagă. Prezentarea voastră trebuie totodată să fie ORGANIZATĂ, să aibă un fir conducător pe care publicul să-l poată urmări. Altfel, veţi avea parte de un public confuz, care se va rătăci pe drum înainte să ajungă la destinaţia pe care v-aţi propus-o. UTILITATEA prezentării este, însă, la fel de importantă. Cu cât informaţiile pe care le livraţi publicului sunt mai utile, cu atât acesta va fi mai interesat.
 Aveţi grijă, aşadar, să evidenţiaţi în ce fel pot folosi cei din public cunoştinţele astfel acumulate. Toate acestea nu vă vor fi însă de mare folos dacă nu vă prezentaţi aşa cum se cuvine în faţa asistenţei, aşa că nu uitaţi de REPETIŢIE. Repetaţi discursul, verificaţi informaţiile, documentaţi-vă suplimentar şi iarăşi repetaţi, până când acesta capătă o formă atractivă: amuzantă, organizată şi utilă.Nimic mai mult, nimic mai puţin!

marți, 20 noiembrie 2012

Prezentări de SUCCES

Există o mulţime de reţete menite să vă asigure reuşita unei prezentări. Ca şi în bucătărie, însă, pentru a scoate din cuptor un preparat savuros, este nevoie să puneţi ingrediente de calitate şi să respectaţi atât proporţiile cât şi timpul indicat de specialişti. Ţinând cont de aceste reguli, testaţi cu prima ocazie următoarea "reţetă", care spune că pentru a avea SUCCES o prezentare trebuie să fie:

Simplă
Uimitoare
Concretă
Credibilă
Emoţionantă şi să aibă un
Scenariu bun!
SUCCES!


luni, 19 noiembrie 2012

Ai ceva de spus?

Forma în care vă expuneţi ideile contează enorm. Pentru a produce efecte, orice  idee trebuie împărtăşită, înţeleasă, asimilată, astfel că e important  ca "ambalajul"  în care o livraţi să fie cât mai prezentabil. Există,  însă, şi vorbitori care, preocupaţi de ambalaj, uită de conţinut. Oricât de spectaculoase ar fi prezentările acestora, odată ce ele se încheie, publicul realizează că nu s-a ales cu nimic, că n-a aflat nimic nou, că nu îi sunt în niciun fel de folos.

Închipuiţi-vă că i-aţi oferi cuiva în dar o cutie. Frumoasă, împodobită cu fundiţe, viu colorată, mare, dar... goală. Cum credeţi că se va simţi când o va deschide? În acelaşi fel se simte şi publicul dacă nu-i oferiţi nimic consistent, aşa că nu uitaţi niciun moment care este menirea voastră ca vorbitori publici: ea nu este cea de a distra publicul, ci de a-i împărtăşi acestuia o serie de idei. Şi amintiţi-vă întotdeauna regula de bază a vorbitului în public: Deschide gura doar dacă ai ceva de spus!

duminică, 18 noiembrie 2012

Un instrument esenţial

Oricât de spectaculoase ar fi prezentările realizate cu ajutorul unor programe precum Power Point ori Prezi, flipchartul rămâne încă un instrument esenţial pentru autorii de prezentări publice. De ce? Simplu: costă puţin, nu are nevoie de curent ca să funcţioneze şi îţi permite să fii spontan, ceea ce nu e posibil cu prezentările realizate pe calculator, unde nu mai poţi modifica nimic în timpul speech-ului. În plus, flipchartul pare şi chiar este uşor de utilizat, cu condiţia să respectaţi câteva reguli simple:
- verificaţi înainte de prezentare ca dimensiunile hârtiei să fie cele adecvate suportului vostru;
- folosiţi markere speciale pentru flipchart, care, pe lângă faptul că  nu vor  "trece" pe hârtia cealaltă, nici n-au mirosul acela puternic şi uneori deranjant al markerelor obişnuite;

 - evitaţi culorile galben, roz şi portocaliu, greu de văzut din public, şi înlocuiţi-le cu o culoare închisă, pentru contrast, şi una, două alte culori pentru a da "viaţă" textului/diagramei voastre;
- nu ezitaţi, dacă simţiţi nevoia, să folosiţi un creion obişnuit pentru a vă nota chiar pe foaie, înainte, câteva idei care să vă ajute să vă amintiţi ce trebuie să desenaţi/scrieţi în timpul prezentării (ele vor rămâne practic invizibile publicului);
- nu în ultimul rând, puteţi pregăti în prealabil o parte din planşele  pe care intenţionaţi să le folosiţi  în timpul prezentării!

vineri, 16 noiembrie 2012

Reţete de la... bunicul

Poetul şi eseistul Ralph Waldo Emerson, fondator, alături de alţi intelectuali ai epocii, al "Clubului Transcendental” şi lider al mişcării transcedentaliste americane, a fost totodată unul din cei mai apreciaţi oratori ai epocii sale, "un om care putea cuceri masele cu vocea sa adâncă, cu entuziasmul său şi cu respectul egalitar pentru public".
Militant activ pentru abolirea sclaviei, chiar dacă asta nu i-a adus popularitate printre contemporani, lui Emerson îi datorăm probabil unul din cele mai practice sfaturi privind discursul persuasiv: "Dă-le argumentelor o formă concretă, creează o imagine, foloseşte fraze puternice, rotunde şi solide ca o minge, pe care să o poată vedea, pipăi şi lua acasă, iar cauza ta va fi pe jumătate câştigată".

Emisă în secolul XIX, reţeta lui Emerson este, şi după 200 de ani, la fel de eficientă,  aşa că nu ezitaţi să o folosiţi când vreţi să vă convingeţi publicul de justeţea argumentelor voastre.

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP 2

ÎnCântă-ţi publicul!

Vocea este un instrument, în cazul vorbitorului public - esenţial, de a transmite idei, emoţii, mesaje. Trataţi-o aşadar cu mare grijă, aşa cum se poartă un violonist cu instrumnetul său, ferindu-l de lovituri ori praf, acordându-l şi veghind să fie în cea mai bună stare. Orice violonist, însă, are nevoie de timp pentru a se obişnui cu un istrument nou, pentru a-i putea exploata potenţialul la maxim şi a-şi impresiona astfel publicul cu o interpretare de excepţie.
 Vocea, la rândul ei, trebuie de asemenea antrenată pentru fi cât mai plăcută. Puteţi face asta relativ uşor, urmând sfaturile speciliştilor:
- Respiraţi calm pentru a avea un debit normal. Nu vorbiţi prea repede.
- Adoptaţi un ton firesc, ferm, potrivit şi expresiv.
- Variaţi intonaţia vocii pentru a o face melodioasă.
- Gândiţi-vă ca trebuie să articulaţi clar.
- Fiţi atenţi la volumul vocii. Nu vorbiţi nici prea tare, nici  prea încet.
Folosiţi orice ocazie pentru  a exersa fiecare dintre aceste sugestii şi veţi auzi cum, încet, încet, "muzica" voastră capătă inflexiuni noi, forme spectaculoase, îmbracă o haină mai strălucitoare şi ajunge mai uşor la sufletul publicului vostru.

joi, 15 noiembrie 2012

Cum se face?

Reinhard Sellnow, autorul volumului "Atelierul viitorului", identifică trei aspecte pe care le apreciază ca esenţiale pentru succesul unei prezentări. În opinia acestuia, înaintea oricărei prezentări trebuie să cauţi răspunsul la întrebările Ce?, Cum? şi Când?
Ce-ul priveşte, explică el, conţinutul, care trebuie să se rezume la aspectele importante ale subiectului, fără a-i obosi pe participanţi cu paranteze inutile. Pe scurt: "Nu suprasaturaţi audienţa cu prea multe amănunte!"
Cum-ul, pe de altă parte, vizează modul şi este vital în cazul prezentărilor, avertizează Sellnow, conform caruia în abordarea acestui aspect trebuie să ţii cont că:
- Un lucru spus nu este neapărat  auzit;
- A auzi un lucru nu înseamnă automat că l-ai înţeles;
- A înţelege un lucru nu presupune obligatoriu ca eşti de acord cu el; iar
- A fi de acord cu un lucru nu înseamnă neapărat că te vei grăbi să-l aplici.

În consecinţă, Sellnow recomandă folosirea materialelor vizuale, însă cu măsură, a graficelor si diagramelor în locul cifrelor, vorbirea liberă, o structură clară  a prezentării, uşor de înţeles, reducerea conţinutului la aspectele esenţiale, înfăţişarea opiniilor pro, dar şi contra, şi, de asemenea, mobilizarea publicului pentru actiune, cu indicarea paşilor de urmat ulterior.
Cât despre când, autorul menţionat susţine că prezentarea trebuie să urmeze o curbă a tensiunii între introducere, partea principală şi final care să ţină interesul publicului treaz din primul până-n ultimul moment. Altfel spus, pentru o prezentare buna, explică el, trebuie să începi cu un "cutremur" şi apoi să creşti încet intensitatea!

miercuri, 14 noiembrie 2012

Metrul, secunda şi bunul simţ

Aşa cum metrul este unitatea de măsură pentru distanţă, iar secunda pentru timp, bunul simţ este unitatea de măsură ideală pentru o mulţime de situaţii în care poţi fi pus ca vorbitor public. Folosiţi-l fără ezitare, dincolo de sfaturi şi de tehnici, el vă va ajuta enorm să va adaptaţi discursul şi atitudinea celor cu care interacţionaţi.

Fie că e vorba de tonul  pe care-l adoptaţi, de formula de adresare, de atenţia cu care îi ascultaţi pe cei care vor detalii suplimentare, de modul cum vă pregătiţi pentru întâlnirea cu publicul sau de cum respectaţi timpul alocat, bunul simţ  vă va spune de fiecare dată  ce e potrivit şi ce nu. Daţi-i ascultare, folosiţi-l drept standard de evaluare şi veţi vede că vă va fi de un real ajutor.

marți, 13 noiembrie 2012

O vizită la muzeu

 Imaginaţi-vă o vizită la muzeu, fără ghid. Vă plimbaţi printre exponate, recunoaşteţi poate câteva, citiţi etichetele şi eventual informaţiile de pe cele câteva panouri, vă încheiaţi turul şi... gata, asta a fost tot! Intraţi în acelaşi muzeu, de această dată, însă, însoţiţi de un ghid care vă spune povestea fiecărui exponat. Cui i-a aparţinut, cum a ajuns la personajul respectiv, căror momente istorice le-a fost poate martor şi încă multe altele care vă surprind şi vă încântă deopotrivă. Graţie poveştilor, veţi privi cu alţi ochi exponatele, ele vor prinde viaţă şi strălucire ca prin magie, iar gândul vă va zăbovi asupra celor aflate mult timp dupa încheierea vizitei.
 Ca vorbitor public, asta e sarcina voastră! Să le oferiţi celor care vă ascultă, pe lângă informaţia brută, detaliile care o plasează într-un context memorabil. Că sunt poveşti, analogii sau metafore, rolul lor este acelaşi: să încânte publicul şi să facă totul mai uşor de reţinut!



luni, 12 noiembrie 2012

Teorie... "nuanţată"

Utilă, fără îndoială, teoria este totuşi, de multe ori, dacă nu infirmată de practică, atunci... "nuanţată" de către aceasta. Îîîî-urile şi ăă-urile, de pildă, despre care teoria spune că sunt incompatibile cu vorbitul în public, sunt în realitate acceptate de public, cu condiţia să nu se repete de prea multe ori. Mult mai scump vă va costa, de pildă, greşeala de vorbi cu mult peste timpul alocat, care de multe ori poate întoarce publicul împotriva voastră. Poate că nu veţi întâlni mereu o audienţă care vă va aplauda la scenă deschisă, dar de public cu adevărat ostil veţi da doar în rare situaţii, aşa că în general puteţi conta pe susţinerea celor care vă urmăresc.

Realitatea vă va confirma că nu puteţi mulţumi pe toată lumea, aşa că nu încercaţi să faceţi asta, riscaţi să "reuşiţi"  în schimb să-i enervaţi pe toti! Când vă decideţi să folosiţi sala drept "resursă", aveţi grijă ce le cereţi, dacă nu vreţi ca situaţia să se întoarcă împotriva voastră şi fiţi în general pregătiţi pentru situaţii neprevăzute, cu material suplimentar, anecdote,poveşti, copii ale prezentării ş.a.m.d.


duminică, 11 noiembrie 2012

O lecţie de la Obama

Preocupaţi să-şi pregătească o introducere provocatoare, care să "agaţe" publicul, ocupaţi cu adunarea şi structurarea materialului, colectarea poveştilor şi inserarea momentelor amuzante în  discurs, îngrijoraţi să se încadreze în timpul alocat, mulţi vorbitori, chiar şi dintre cei cu experienţă, acordă prea puţină atenţie finalului,  ajungând din lipsă de timp sau idei în situaţia de a-şi încheia brusc prezentarea, dezamăgindu-şi publicul şi anulându-şi şansele de a încheia discursul într-un mod memorabil . N-aţi vrea să păţiţi una ca asta, mai ales dacă susţineţi un discurs persuasiv, care-şi propune să-i motiveze pe participanţi să facă un lucru anume: să cumpere un produs, să contribuie la o cauză, să voteze într-un anume fel! Ca un profesor care, surprins de clopoţelul care anunţă pauza, nu mai are timp să le dea elevilor temă pentru acasă, un vorbitor care îşi încheie brusc discursul ratează ocazia de a mobiliza publicul, îndemnându-l să acţioneze în sensul dorit. Evitaţi aceste situaţii acordându-vă timpul necesar încheierii şi pregătind-o temeinic pentru a servi discursului vostru. Ea este concluzia speech-ului, dar tot în funcţie de ea publicul va trage propria concluzie în ce vă priveşte!
Străduiţi-vă, aşadar, să vă faceţi ieşirea din scenă memorabilă, atât în ce priveşte forma cât şi conţinutul, precum  în exemplul de mai jos, desprins din discursul susţinut de preşedintele american Barack Obama când a aceptat nominalizarea democraţilor pentru o nouă candidatură: "America, nu am spus niciodată că această călătorie va fi uşoară, şi nici nu voi promite aceasta acum. Da, calea noastră este mai grea - însă duce spre un loc mai bun. Da, drumul nostru este mai lung - însă vom călători împreună. Nu ne întoarcem din drum. Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne tragem unii pe alţii. Ne tragem putere din victoriile noastre, învăţăm din greşelile noastre, însă privim în continuare ţinta spre acel orizont îndepărtat, ştiind că Providenţa este cu noi şi că suntem, cu siguranţă, binecuvântaţi că suntem cetăţeni ai celei mai mari naţiuni de pe pământ". Cum Obama şi-a adjudecat  al doilea mandat în faţa republicanului Romney, putem trage concluzia că mesajul său a ajuns la cei mai mulţi dintre americani!

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Alungaţi monotonia!

Monotonia este unul din cei mai aprigi duşmani ai vorbitorului public. O puteţi, însă, alunga simplu, umblând la voce precum umblaţi, să spunem, la aparatul de radio, pentru a-i regla sunetul. Imaginaţi-vă că aveţi, aşa cum au cele mai multe aparate de radio, trei butone: unul pentru timbru, altul pentru viteză şi un al treilea pentru volum. Tot ce aveţi de făcut, este să să le reglaţi în funcţie de circumstanţe. O voce gravă va inspira mai multă încredere, în vreme ce un timbru mai înalt poate fi de folos când vreţi să înveseliţi atmosfera sau să îndulciţi tonul discursului.

Dacă vorbiţi prea repede, e posibil să daţi senzaţia că vă grăbiţi... sau sunteţi nervoşi... ori aveţi emoţii; în general, însă, va face discursul vostru greu de urmărit.  Pe de altă parte, dacă vorbiţi prea rar, daţi senzaţia că sunteţi un ins plictisitor, că sunteţi obosit ori chiar un pic sărac cu duhul. Puteţi, însă, evita aceste situaţii jonglând cu aceste viteze. Dacă veţi iuţi ritmul, trecând progresiv de la lent la rapid, veţi sugera audienţei că urmează să se întâmple ceva spectaculos, cum fac comentatorii sportivi, care iuţesc viteza pe măsura ce mingea se apropie de poartă. Într-un mod similar, dacă urmează ceva important, demn de reţinut, puteţi încetini ritmul şi, folosindu-vă şi de pauze, să-i pregătiţi pe cei din public pentru acest moment. Nu în ultimul rând, umblaţi la volumul vocii voastre şi adaptaţi-l situaţiei. În funcţie de spaţiu, număr de participanţi şi mesaj, veţi vorbi mai tare sau mai încet, astfel încât să vă faceţi auzit, dar fără a deveni vreo clipă deranjant!

vineri, 9 noiembrie 2012

TIPS & TRICKS 4 PUBLIC SPEAKING EP 1.mpg

Cum ne relaxăm?

Este cât se poate de firesc să ai emoţii înaintea unei prezentări. Toţi avem emoţii atunci când ceea ce urmează să se întâmple ne implică. Îţi doreşti să iasă bine, e normal să te simţi responsabil pentru asta, dar nu lăsa emoţiile să te copleşească. În loc să te laşi folosit de ele, administrează-le astfel încât să te servească ele pe tine şi să te ajute să imprimi energie şi entuziasm discursului tău. Fără ele, acesta va fi fad, ca o mâncare fără sare şi fără piper. Tot  ţi se pare că inima iţi bate prea repede şi că riscă să-ţi sară din piept? Atunci foloseşte una din următoarele trei tehnici:
1. Ascultă muzică! Îţi poate schimba instantaneu starea de spirit, aşa că alege-ţi câteva melodii care ştii că te relaxează şi te încarcă cu energie pozitivă şi pune-le pe un mp3 player pentru le putea asculta înainte de a începe prezentarea, când te afli în culise şi te pregăteşti de discurs.
 2. Fă un exerciţiu de imaginaţie şi încearcă să vezi cu ochii minţii cum vei urca plin de încredere pe scenă, cum vei vorbi plin de entuziasm, inspirându-ţi publicul, imaginează-ţi reacţiile lor, aplauzele publicului şi încarcă-te astfel de energii pozitive  înainte de a urca în realitate pe scenă.
3. Aminteşte-ţi câştigurile pe care vi le va aduce prezentarea, ţie şi publicului! Fie că încerci să vinzi ceva, să inspiri publicul îndemnându-l să ia atitudine ori să trezeşti energia latentă a acestuia, gândeşte-te la beneficiile prezentării, în comparaţie cu care grijile tale vor deveni nu doar prea puţin importante ci de-a dreptul inutile.

joi, 8 noiembrie 2012

Pregăteşte-te să ai succes!

Oricât de mult ai citi despre vorbitul în public, toată teoria din lume nu te va ajuta cu nimic dacă nu treci la fapte. Fă-o, deci, cât mai repede, însă, pentru a reduce la minim riscul de a înregistra un eşec, pregăteşte-te să ai succes! Documentează-te, structurează-ţi discursul şi apoi repetă-l! Repetă-l singur, pentru a vedea cum te încadrezi în timp, repetă-l  cu prietenii, pentru a vedea care sunt punctele sale tari şi care cele slabe. Tot ei te pot ajuta şi atrăgându-ţi atenţia asupra eventualelor ticuri.

Repetă-l  în oglindă, repetă-l în gând, înregistrează-te şi ascultă-te pentru a corecta tonul, rimul, accentul, tot ce trebuie corectat. Fă, dacă ai ocazia, o înregistrare video şi priveşte-te cu un ochi critic, pentru a sesiza ce e greşit si cum poţi îndrepta lucrurile. Iar apoi, ia-ţi inima în dinţi şi du-te în faţa publicului! Dacă n-ai ghinionul să vorbeşti unui grup de canibal, sunt şanse mari să nu te manânce nimeni!

miercuri, 7 noiembrie 2012

Ascultându-l pe Obama

Construit temeinic, ca toate speech-urile sale, discursul lui Obama de după câştigarea celui de-al doilea mandat respectă reţeta tradiţională a discursurilor  primului preşedinte american de culoare, care, la rândul lui,  a preluat-o de la marii vorbitori ai Americii: Martin Luther King, John F. Kennedy sau Ronald Reagan. Astfel, conştient că în vremuri dificile oamenii vor un punct de spriin, el le oferă... speranţe - speranţa unui viitor mai bun, imaginea unui lider în care să creadă şi pe care să se bizuie că îi poate conduce până la ţărm pe marea învolburată:
  "Nu am fost niciodată mai plin de speranţă în legătură cu viitorul nostru. Vă rog să menţineţi această speranţă! Atâta timp cât avem curajul să continuăm să muncim, să ne luptam, cred că putem să menţinem promisiunea făcută fondatorilor ţării: nu conteaza de unde eşti, daca eşti alb sau negru sau hispanic! Suntem şi vom fi mereu Statele Unite ale Americii şi cu ajutorul vostru şi al lui Dumnezeu ne vom continua călătoria şi vom arăta tuturor de ce suntem cea mai măreaţă ţară din lume!".
Dacă, însă, speranţa este ingredientul magic, care animă discursul şi îi asigură vorbitorului un loc în inimile oamenilor, pentru a da strălucire mesajului său, speaker-ul mai are nevoie de ceva: de nişte tehnici simple, dar de efect. Două, în cazul lui Obama. Una este anafora, care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt la începutul mai multor fraze sau părţi de frază pentru accentuarea unei idei sau obţinerea unor simetrii ("Vreau să mulţumesc fiecărui american care a participat la aceste alegeri. Fie că aţi votat pentru prima oară, fie că aţi stat la coadă si aţi aşteptat, fie că aţi umblat în teritoriu sau aţi răspuns la telefoane, fie că aţi ţinut o pancardă cu Obama sau cu Romney, v-aţi făcut vocea auzită!"), cealaltă este epifora sau epistrofa care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe ("Fie că am câştigat votul vostru, fie că nu am ascultat, am învăţat de la voi, voi m-aţi făcut un preşedinte mai bun! Mă întorc la Casa Alba mai hotărât şi mai inspirat decât oricând. În seara aceasta, aţi votat pentru acţiune, nu pentru politică, aşa cum a fost până acum! Ne-aţi ales pentru a ne concentra pe slujbele voastre, nu pe ale noastre!"). Şi pe una, şi pe cealaltă, le puteţi exersa în discursurile voastre. Utilizaţi-le cu măsură şi puteţi fi sigur de efect. În ce priveşte, însă, promisiunile, speranţele pe care le daţi publicului vostru, străduiţi-vă să nu promiteţi nimic din ce nu puteţi oferi cu adevărat şi lăsaţi-le pe cele fără acoperire pe seama politicienilor. Dacă ei dau socoteală abia peste 4 ani pentru promisiunile neîmplinite, voi trebuie, de cele mai multe ori, să îi oferiţi publicului ce i-aţi promis chiar în timpul discursului!



marți, 6 noiembrie 2012

Ţi-e frică?

Considerată una dintre cele mai răspândite fobii, teama de a vorbi în public constituie pentru mulţi o problemă. Vestea bună este însă că ea figurează printre fobiile relativ uşor de tratat, chiar şi fără ajutor de specialitate. Cât priveşte metodele prin care se poate trata, sunt cele clasice din  psihologie. Cea cognitiv- comportamentală (TCC), prin care pacientul analizează raţional situaţia şi se concentrează pe ce se poate întâmpla pozitiv, în loc să exagereze riscurile unui eşec, tehnicile de relaxare şi, în fine, terapia prin expunere, care presupune înfruntarea fobiei.
Tehnicile de relaxare şi analiza raţională a situaţiei sunt paşii ce vă vor ajuta să vă înfruntaţi teama de a vorbi în public, iar ultimul pas, cel de a vorbi efectiv în faţa unei asistenţe, va cosnfinţi succesul demersului vostru. Pentru asta, vă trebuie multă determinare, dar voinţa de a reuşi şi însuşirea elementelor esenţiale ce vă pot transforma într-un vorbitor de succes vă vor ajuta să depăşiţi orice obstacol!



luni, 5 noiembrie 2012

Trei sfaturi proaste

Există numeroase sfaturi utile pe care cei preocupaţi de vorbitul în public le pot găsi în cărţi, cursuri sau pe internet, însă veţi  găsi si destule idei care riscă mai degrabă să vă încurce ori   să vă creeze o imagine falsă asupra vorbitului în public. Iată trei dintre ele:
Vorbitul este ca mersul pe bicicletă, dacă ai mers vreodată, e suficient să te urci pe ea şi-ţi vei aminti. În realitate, vorbitul în public este ca sportul, dacă nu te antrenezi constant, pierzi contactul cu performanţa şi vei avea dificultăţi de fiecare dată când vei fi nevoit să susţii  un discurs, ca şi cum te-ai afla la primele încercări de acest gen. Nu renunţa, aşadar, la a vorbi în public măcar din când în când, indiferent de circumstanţe.
Nimic nu poate fi mai rău decât un public apatic! De fapt, există ceva cu mult mai  înspăimântător:  un public ostil. Din fericire, nu se întâmplă prea des, dar e posibil să fii nevoit, de pildă, să susţii un discurs despre dăruirea la locul de muncă într-o companie care tocmai şi-a anunţat angajaţii că urmează reduceri de personal şi micşorări de salarii. Oricât de bun vorbitor ai fi, vei avea cu siguranţă dificultăţi în a susţine discursul şi nu trebuie să intri în panică dacă oricât te-ai strădui nu vei reuşi  să le schimbi starea de spirit. Probabil ca nimeni n-ar putea-o face în aceste circumstanţe.

Imaginându-ţi cum ar arăta publicul fără haine, în lenjerie intimă, vei scăpa de emoţii! Ai auzit probabil atât de des sfatul acesta încât pare deja o axiomă. În realitate, însă, nu vă va ajuta cu  nimic. Fie că veţi izbucni în râs, dându-le senzaţia celor din public că aţi luat-o razna,  fie că vă veţi pierde concentrarea, veţi fi departe de scopul propus, acela de a vorbi siguri pe voi, aşa că renunţaţi la idee şi găsiţi/învăţaţi alte metode de a vă gestiona emoţiile!


duminică, 4 noiembrie 2012

Cu mingea la fileu

Mulţi vorbitori lasă pentru finalul prezentării momentul în care publicul poate adresa întrebări. E adevărat că pentru numeroşi speakeri acesta este un moment critic, în care au senzaţia că lucrurile le scapă de sub control şi sunt, practic, la mâna celor care adresează întrebările. În realitate, dacă gestionezi momentul cum trebuie, vei fi întotdeauna la conducerea jocului, putând chiar profita din plin de mingea ridicată la fileu de unii participanţi. Nu încheia, însă, niciodată cu sesiunea de întrebări. Oricît de bine ai gestiona-o tu, există riscul ca oamenii să plece gândindu-se la vreo întrebare stupidă adresată în această împrejurare, în loc să mediteze în drum spre casă la ideile principale ale discursului tău, aşa că lasă-ţi timp măcar câteva minute pentru concluzii şi o încheiere memorabilă.

În plus, dacă discursul tău e mai lung de 20 de minute (cam atât spun specialiştii că durează ciclul maximei concentrări în cazul unui speech), poţi folosi sesiunea de întrebări pentru a împrospăta interesul publicului înainte de a merge mai departe.  Nu în ultimul rând, dacă amâni momentul întrebărilor, unele dintre ele, poate chiar cele mai interesante, vor rămâne nerostite, participanţii uitând de ele până la final sau, grăbiţi să plece acasă, renunţând pur şi simplu la ele. Foloseşte aşadar întrebările participanţilor în favoarea ta, ajută-te de ele pentru a puncta sau lămuri anumite idei şi noţiuni şi dă-le prin intermediul lor ocazia participanţilor să îşi aducă propria contribuţie la succesul prezentării!

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Strângem cureaua?

Pentru unii vorbitori, timpul este un veritabil inamic, fiindu-le imposibil să-l gestioneze astfel încât să se încadreze în limitele stabilite iniţial. E adevărat că unii reuşesc prin conţinutul sau/şi forma discursului să facă mai uşor de suportat această impoliteţe, însă nici măcar ei n-ar trebui să profite de acest argument pentru a-i obliga pe spectatori să stea peste program. Îmi imaginez că la şcoala nu vă entuziasmau profesorii care, ignorând sunetul clopoţelului, insistau să îşi ducă ideea până la capă, înainte de-a vă expedia în binemeritata pauză. Un pedagog cu experienţă nu comite, însă, astfel de greşeli, pentru că ştie ce are de făcut pentru a se încadra în timp.
Nu e niciun secret,  e suficient să exersezi în prealabil speech-ul şi să îl ajustezi astfel încât să-ţi laşi  măcar câteva minute libere cu care vei putea jongla în timpul orei aşa cum o impune situaţia. Gândiţi-vă la o curea, care nu are o singură gaură, ci mai multe, tocmai pentru a o putea ajusta în funcţie de necesităţi. Uneori o strângi mai mult, alteori, după o masă copiasă, poate o slăbeşti puţin. În mod similar, când îţi pregăteşti discursul lasă-ţi o marjă de timp şi foloseşte-o în funcţie de circumstanţe pentru a face faţă oricărei situaţii!

vineri, 2 noiembrie 2012

Coşmarul vorbitorilor

Nimic nu-l îngrozeşte mai mult pe un vorbitor decât imaginea unei săli pline de oameni plictisiţi, căscând, consultându-şi insistent ceasurile sau telefoanele ori străduindu-se din răsputeri, dar fără succes, să nu închidă ochii. Ce poţi face, însă, pentru a scăpa de un astfel de "vis urât"? Înainte de orice altceva, nu te grăbi să pui pe seama discursului tău starea publicului! E posibil, dacă nu chiar probabil, ca asistenţa să se manifeste astfel pentru că ora este nepotrivită (fie că e încă prea devreme, fie că e deja târziu), din cauza condiţiilor din sală (poate e prea cald) ori din cauză că spectatorii tăi tocmai vin de la un prânz copios ori de la un cocktail unde au "consumat" mai mult decât ar fi fost cazul. Chiar şi dacă ai de a face cu astfel de circumstanţe, nu trebuie însă să te dai bătut. Ce-i drept, sarcina ta va fi mai dificilă, dar ia asta ca pe o provocare  şi răspunde-i acesteia cum  se cuvine, folosindu-te de câteva "trucuri" pentru a-i face totuşi pe cei din public atenţi la speech-ul tău.

Spune-le poveşti! Nu cu scopul de a-i adormi, cum facem cu cei mici seara la culcare, ci pentru a le stârni curiozitatea. Aminteşte-ţi de Şeherezada, care-l ţinea pe sultan nopţi întregi treaz spunându-i poveşti! Adaptează-ţi însă poveştile  publicului căruia te adresezi, astfel încât să  se simtă implicat şi să realizeze că poate trage unele învăţăminte din aceste relatări. Nu-ţi modifica discursul în funcţie de poveşti, ci caută-le pe acelea care se potrivesc discursului tău. Implică-ţi în acelaşi timp publicul, invitându-i pe cei prezenţi să adreseze întrebări, propunându-le exerciţii ori diverse activităţi şi adresându-le întrebări la rândul tău. Nu în ultimul rând, foloseşte-te de voce şi de limbajul trupului pentru a rupe monotonia. Dacă vrei să  îi ţii în priză, schimbă ritmul, volumul, tonul, mişcă-te prin sală, priveşte-i în ochi, transmite-le energie, fă tot ce depinde de tine pentru a-i ajuta să "supravieţuiască" acestei  provocări şi a se putea bucura de discursul tău!



joi, 1 noiembrie 2012

Când zboară peştii?

Înainte de orice altceva, când ai de susţinut un curs, gândeşte-te bine la tema acestuia! Uneori, circumstanţele te vor scuti de efortul acesta,. Este situaţia discursurilor pe teme impuse. Alteori, tema vine de la sine, iese la suprafaţă ca un peşte zburător, care pare că vrea să ajungă la soare. De multe ori, însă, trebuie să alegi singur o temă, astfel că, dacă nu vei avea succesul scontat, nu vei putea da vina pe nimeni altcineva. Poţi evita, însă, eşecul, dacă în momentul în care te apuci să alegi subiectul speechului îţi pui trei întrebări:
1. Dispun  de suficiente cunoştinţe pentru a vorbi despre acest subiect? Nu există probabil greşeală mai gravă decât să te apuci să vorbeşti despre ceva ce nu cunoşti. V-aţi încumeta să vorbiţi despre ADN şi ARN în condiţiile în care la ora de biologie de la şcoală eraţi cu gândul la codiţele colegei din banca din faţă în loc să urmăriţi explicaţiile profesoarei? Nu uitaţi că e posibil şi să vă pomeniţi cu întrebări suplimentare din partea publicului!

2. Publicul căruia îi voi vorbi e interesat de acest subiect? Te vezi pregătind un discurs despre tricotaje ştiind că vei vorbi unui public alcătuit din bărbaţi?
3. Eu, personal, sunt interesat de acest subiect? Una e să vorbeşti despre timbre dacă eşti filatelist şi alta să o faci din perspectiva unuia care foloseşte timbre o dată pe an, când expediază un plic cuiva.
Vorbeşte despre ce te pasionează, asigură-te că stăpâneşti subiectul iar tema e interesantă pentru publicul căruia i te adresezi şi poţi fi convins că speech-ul tău va avea succes!